
Însă, ulterior, Gareth s-a mutat din casa familiei, în timp ce Catherine continuă să locuiască acolo cu cei doi fii adolescenţi.
Bărbatul în vârstă de 45 de ani locuieşte acum într-o cabană cu trei dormitoare, aflată la peste o milă distanţă. „Căsătoria era consumată de ceva timp. Sincer, nu erau foarte bine nici când au câştigat, dar au crezut că acest câştig îi poate ajuta. Dar blestemul loteriei pare să îi fi afectat şi pe ei”, declara o cunoştinţă.
Comentarii
Trimiteți un comentariu